Oana Branea

Fondator Grădinița BRAINY kids & Psiholog

Telefon:0741985592
Email: oana.branea@brainy-kids.ro

Te salut, eu sunt Oana!

Povestea mea se conturează prin cele mai frumoase roluri: mamă, soție, psiholog. A fi mamă e o provocare, e ca o renaștere a une noi stări care surprinde esența maternității cu toate fluctuațiile emoționale. Rolul profesional s-a învârtit mereu în direcția formării. Astfel, am activat vreme de 3 ani în sistemul de învățământ, îndreptându-mă apoi spre descoperirea formării resursei umane, absolvind Facultatea de Psihologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai, continuând cu formarea la nivel masteral în Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie.

Perioda de descoprire și experimentare a lucrurilor noi mi-a fost antrenată din timpul studenției printr-un pronunțat spirit ludic pe care l-am descoperit implementând diverse programe educaționale (Activități Asistate de Animale, Dezvoltare emoțională prin programul “Da, poți!”).

Viața de familie e prima școală de învățare a emoțiilor. Ca mamă, această învățare emoțională se petrece nu doar prin intermendiul literaturii de specialitate, ci și prin ochii fetelor  mele, prin modelele de gestionare a proprilor emoții. Și cum se face acest lucru? Prin antrenament (antrenarea emoțiilor). Am ales această călătorie a antrenării emoționale prin programul de formare profesională în Psihoterapie de cuplu și familie din cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

În continuare, din grijă pentru copii, povestea noastră a continuat prin cel mai mare proiect, înființarea grădiniței BRAINY kids, locul unde ne dorim să construim experiențe de creștere și învățare.

Carmen

Maria Carmen Suciu

Educator in curs de calificare

Numele meu este Carmen, sunt educatoare și “mamă” 🙂 pentru copiii de la BRAINY kids. simt onorată am oportunitatea de a modela oameni în devenire.

Am absolvit Liceul Pedagogic “Mihai Eminescu” din Târgu Mureș urmând apoi studiile superioare în domeniul geografiei. Generația mea a fost generația fetetor care se jucau de-a școala și de-a grădinița. Eu sunt una dintre fetele care a reușit transforme jocul în realitate. Am avut întotdeauna modele în jurul meu: de la doamna educatoare până la cadrele didactice din facultate. Toate m-au inspirat să fiu ceea ce sunt astăzi. Iubesc ceea ce fac și pentru mine cel mai important aspect este ca cel mic se simtă în siguranță și iubit.

Sunt două calități pe care un educator e imperios  le aibă: răbdare și iubire față de copii. Nimic nu se compară cu satisfacția lăuntrică pe care o experimentezi atunci când puiul de om aleargă te îmbrățișeze și îți spune te iubește. Nu cred există o altă profesie mai înălțătoare. Pentru toate acestea e nevoie de formare continuă, lucru care m-a determinat să urmez cursurile de Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.

observi zi de zi cum ceea ce ai semănat începe prindă rădăcini și crească… aceasta este răsplata muncii tale.

ÎNSCRIE COPIULUL PENTRU TOAMNA 2025

Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactati.